MENIU
RO
EN
VR  |  AR  |  Digital storytelling  |  New tech  |  Immersive experiences

De la realitatea virtuală la noile realități de marketing

min de citit

Este aproape reduntant să spunem că ritmul cu care avansează tehnologia aproape că a surprins brandurile și consumatorii. Recunoaștem că trăim în era Digitală, că informația circulă în timp real sau că avem în buzunar tot ceea ce ne trebuie pentru a fi conectați la lume aproape 24 din 24 de ore, dar ne întrebăm constant care va fi următorul pas. Răspunsul este deja sub ochii noștri: realitatea virtuală.

Câteva cifre...

Până în 2020, se estimează că impactul economic al realității virtuale și al celei augmentate va ajunge la 29,5 miliarde de dolari. Potrivit unui studiu realizat de Greenlight Insights, 62% dintre consumatori spun că se simt mai implicați în povestea unui brand care sponsorizează o experiență VR, iar 71% dintre consumatori consideră că un brand este inovator dacă folosește realitatea virtuală. De asemenea, studiile estimează că, până în 2020, numărul de ‘’mâini’’ de VR vândute va ajunge la 82 de milioane, adică o creștere de ... (nu, nu este fake news) 1507% față de 2017.

imagine

Cu un ochi în 2018

Conținutul video este cool, dar ... știți ce este și mai cool? Conținutul de AR (Augmented Reality) sau VR (Virtual Reality). Motivul este destul de simplu: întreaga paradigmă se schimbă, iar consumatorul, din simplu spectator sau interlocutor, devine el însuși protagonist al poveștii. El poate atinge produsul, poate vedea contextul în care este scris limbajul binar al "poveștii". Nu numai că interacționează cu acest mediu, dar se simte și parte integrantă din rețeaua acestui nou mod de a face marketing. Și vă spuneam din propria experiență: nu ai nevoie decât de o idee bună și de un client suficient de curajos să încerce ceva nou.

imagine

Nu doar conținutul, ci și experiența în sine

De fapt, acesta este secretul: brandurile pleacă din punctul în care livrează conținut și încep să creeze experiențe complete, imersive pentru consumatori. În mod logic, nu toată lumea va adopta această tendință și nu toți consumatorii vor reacționa pozitiv. Realitatea virtuală are acest avantaj și, în același timp, dezavantaj, de a te transpune destul de brusc într-o... altă realitate. Se spune că senzația este similară cu cea a unui vis, iar contactul cu ceea ce este palpabil devine mai dificil. De aceea există cazuri în care VR-ul nu este pe gustul tuturor, iar pe undeva este normal. Nu toți consumatorii preferă o astfel de abordare, la fel cum nu toate brandurile ajung să descopere beneficiile VR-ului, pentru că există o rezistență la ceea ce este nou. Cu alte cuvinte, în marketing, ca și în viața de zi cu zi, vor câștiga cei care vor îndrăzni să facă primul pas.

Articol scris de:

Adrian Sandu